Fapte bune pentru Botoșani!
Donează pentru campania “Lemne pentru nevoiași”.
€60 din €2.500 strânse
Update 30 septembrie 2022
Bune să vă fie inimile!
De șapte ani, asociația noastră reușește să aducă un strop de căldură în casele semenilor noștri aflați în nevoie. Și reușim acest lucru cu sprijinul vostru, oameni frumoși! Și în acest an am reinițiat campania de strângere de fonduri pentru achiziția de lemne de foc. Pentru multe familii din Botoșani, nimic nu este mai de folos în această perioadă, decât asigurarea unui mijloc de încălzire a căminului. Orice ajutor contează enorm. Dacă aveți posibilitatea de a sprijini această campanie, acestea sunt datele asociației noastre: asociația Scut Botoșănean, cont RO78 BRDE 070S V402 1863 0700, deschis la BRD Botoșani sau donați simplu prin formularul de mai sus cu paypal, card.
Cu mențiunea „lemne de foc.” Vă mulțumim din suflet! Fapte bune pentru Botoșani!
+++++++++++++++++++++++
Update 28 ianuarie 2022
Bune să vă fie inimile!Le mulțumim tuturor celor care, prin mila lui Dumnezeu, au contribuit pentru ca încă două familii să aibă lemne pentru restul iernii. Ieri, 27.01.2022, prin eforturile financiare ale celor care au sprijinit campania asociației noastre, o familie din Dragalina și o mamă singură cu patru copii din Hlipiceni au primit lemne de foc. Acțiunile asociației „Scut botoșănean” continuă!Fapte bune pentru Botoșani!Detalii campanie:
+++++++++++++++++++++++
Update 14 decembrie 2021
Cu ajutorul lui Dumnezeu, care lucrează prin oameni inimoși, asociația noastră continuă campania "Lemne pentru nevoiași". În cadrul campaniei, 10 familii fără posibilități au primit deja 20 de tone de lemne pentru foc. Cu sprijinul dumneavoastră, campania continuă.
+++++++++++++++++++++++
Update 22 noiembrie 2021
Fapte bune pentru Botoșani: Patru familii vor avea lemne pentru iarnă – GALERIE FOTO
+++++++++++++++++++++++
Update 15 octombrie 2021
Bune să vă fie inimile!
Ca de fiecare dată în ultimii șase ani, revenim cu campania de strângere de fonduri pentru achiziția de lemne de foc.
Pentru că iarna nu așteaptă și frigul nu știe de milă, am reînceput strângerea de fonduri pentru familiile nevoiașe. Nimic nu este mai de folos în această perioadă, decât asigurarea unui mijloc de încălzire a căminului. Și pentru semenii noștri aflați în nevoie, lemnele de foc reprezintă o prioritate.
Vă reamintim datele asociației noastre: asociația Scut Botoșănean, cont RO78 BRDE 070S V402 1863 0700, deschis la BRD Botoșani.
Fapte bune pentru Botoșani!
+++++++++++++++++++++++
Update 24 decembrie 2020
Bune să vă fie inimile, dragilor!Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că a lucrat din nou prin oameni frumoși, care ne-au sprijinit în demersul nostru de a aduce puțină căldură în casele semenilor noștri!Cine s-ar fi gîndit la începutul campaniei, că vom reuși să ducem aproape 20 de tone de lemne de foc pentru familiile aflate în nevoie?Dar, iată că românii au demonstrat din nou că sînt solidari cu aproapele lor, românii au demonstrat din nou că le pasă.Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor acțiuni! Cîteva fotografii de la ultimele șase familii la care am dus lemne pentru iarnă.Să încălzim peștera sufletului nostru cu focul dragostei de Dumnezeu și de aproapele, pentru a-L primi așa cum se cuvine pe Mîntuitorul nostru Iisus Hristos!Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos să ne fie prilej de bucurie, lumină și liniște sufletească!
+++++++++++++++++++++++
Update 2 noiembrie 2020
Bune să vă fie inimile, dragii mei!Exact așa cum vă promiteam după alegeri, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să reîncepem în forță acțiunile filialei noastre.Am izolat pereții unei case din satul Balta Arsă, comuna Corni, casă în care locuiește o familie cu 3 copii.Am făcut măsurătorile pentru achiziția unei uși noi pentru o casă tip container în care locuiesc o fetiță și bunica ei.Am demarat acțiunea de strîngere de fonduri pentru achiziția de lemne de foc pentru familiile nevoiașe.Vă reamintesc că pentru realizarea acțiunilor noastre avem în continuare nevoie de sprijinul tuturor.Datele asociației noastre sînt: asociația Scut Botoșănean, cont RO78 BRDE 070S V402 1863 0700, deschis la BRD Botoșani.Vă rugăm să specificați acțiunea pe care doriți să o sprijiniți: casa de la Balta Arsă, casa tip container sau lemne pentru iarnă.Împreună putem aduce mai multă bucurie!
+++++++++++++++++++++++
Update 21 decembrie 2018
„Dăruind vei dobîndi” – Nicolae Steinhardt
Într-o zi în care iarna a început să își intre tot mai mult în drepturi, mușcînd cu dinți de gheață, filiala din Botoșani a Frăției Ortodoxe „Sf. Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință” s-a mobilizat pentru a aduce puțină căldură în casele unor semeni aflați în nevoie. Frații și surorile din Botoșani au dăruit lemne de foc pentru 4 familii din județ. Mulțumim pe această cale tuturor celor care ne-au sprijinit (financiar și nu numai) și prin care Dumnezeu a lucrat întru marea Sa dragoste. În anul în care sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, această acțiune de binefacere demonstrează încă o dată că unitatea de faptă este calea pe care trebuie să o urmăm pentru a renaște ca popor. Doamne, miluiește Neamul nostru Românesc!
+++++++++++++++++++++++
Update 16 decembrie 2016
Cu ajutorul lui Dumnezeu astazi 16 decembrie ne-am deplasat din Brasov si Tg. Mures 11 frati catre Manastirea Doamnei din judetul Harghita ca sa dam o mana de ajutor unei mici obsti de maicute. Pot spune ca am plecat de la inceput cu o indoiala gandindu-ma ca nu vom putea face multa treaba datorita timpului mare pierdut pe drum plus ca trebuia sa ne intoarcem mai repede acasa. Nu stim ce s-a intamplat dar ceva a fost supraomenesc. Va marturisesc ca in cele cateva zeci de tabere de lucru unde am mai crapat lemne, in nici un loc nu am avut de crapat lemne atat de lungi( aproximativ la un metru lungime). Iar cand am vazut si cate avem de despicat ne-am descurajat un pic cu totii. Dar o putere de Sus a fost cu noi caci la finalul celor 4 ore de lucru ne-am minunat cu totii ce face Dumnezeu cu noi. Slava lui Dumnezeu pentru toate. Noi astazi am invatat o lectie buna- Cu noi a fost Dumnezeu....
+++++++++++++++++++++++
Update 5 decembrie 2016
Bucuria de a dărui!Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am reușit să ne mobilizăm și să aducem o rază de speranță pentru două familii aflate în dificultate, acum în prag de iarnă. Și cum Dumnezeu lucrează prin oameni, cu eforturile conjugate ale fratelui Ion (știe el prea bine ), ale lui Neculăeș Andrei, Deică Ionuț, Pascal Marius, Podovei Ciprian și ale Andradei, le-am dus familiilor Istrate și Dascălu lemne pentru foc. Familia Istrate este o familie care are 10 copii cu vârste cuprinse între 1 an și 17 ani. Familia Dascălu are 5 copii cu vârste între 5 luni și 13 ani. Delia Dascălu, fata de 13 ani, a reușit să obțină premiul I în fiecare an, în condițiile în care de 5 ani familia a rămas fără curent (cazul familiei Dascălu a fost prezentat și în presa locală). Mulțumim Lui Dumnezeu că i-am putut ajuta și ne rugăm să putem continua să facem fapte bune pentru semenii noștri aflați în nevoie. Cu Doamne ajută, frați români!